HOLBAV, SATUL DIN POVEȘTI

14.12.2020

La 23 km distanță de orașul Brașov, după drumuri șerpuite și împădurite, întâlnim un sat de poveste ascuns între colinele de la poalele Munților Măgura Codlei: satul Holbav.

Satul Holbav este despărțit de satul vecin, Vulcan, printr-o pădure. Pădurea continuă și după ce ai intrat în sat, fapt ce te face să crezi că ai trecut limita realului și că ai intrat într-un tărâm de poveste.

Noi am ajuns aici la început de decembrie, când frigul deja se instalase, iar aerul tare se amesteca cu razele calde ale soarelui ce-și făceau apariția timid printre norii încărcați. Puteam observa cu ușurință limita dintre toamnă și iarnă în coline colorate ale satului, unele fiind încă ruginii, altele ninse și albe.

Holbav este unul dintre locurile în care pare că timpul stă în loc. Peisajul încremenit de iarna care bate la ușă, ulițele de pământ ce urcă și coboară șerpuit, dealurile ce se suprapun în zare și par că nu se mai termină și coșurile caselor fumegânde mi-au adus aminte de imaginea din cărțile vechi de colinde care aveau un sat nins, ca din povești, pe copertă.

Pe măsură ce urci în sat, se vede un drum forestier care urcă de-a lungul unui deal și se pierde în pădurea de brazi. Noi am parcurs aproape tot acest drum care ajunge la marginea satului pe o cale ocolitoare. Drumul acesta este spectacolul naturii. După mulți kilometri parcurși prin pădure, încep să se vadă ici-colo case vechi, tradiționale, izolate pe câte un vârf de deal.

Aceasta este partea izolată a Holbavului. Oamenii de aici trăiesc în alt timp. Departe de lumea dezlănțuită și departe chiar de sătenii lor de la strada principală. Se gospodăresc singuri. Totul e tradițional și autentic. Este un loc încremenit în timp. Turmele de oi și fânețele se zăresc prin ceața ce se lasă greoaie între văi. Mă întreb cât timp le ia oamenilor de aici să își viziteze vecinii? Căci în copilăria mea de la țară, știu că sătenii merg din curte în curte ca să socializeze. Aici, ai nevoie și de 20 de minute ca să ajungi la cel mai apropiat vecin să-i ceri o o sticlă cu ulei :)

La finalul plimbării noastre, (după ce spre dimineața se vedeau timid razele soarelui) a început să ningă foarte încet. Asta așa...ca să avem peisajul de poveste întregit în acest colț de rai numit Holbav. 

Informații importante

Județ: Brașov

Distanța față de București: 180 km, 3 h

Distanța față de Cluj-Napoca: 286 km, 4 h 22 min